psiholog Alessandra Gemeș

„Fiecare sentiment are valoarea sa în raport cu formarea responsabilității copilului tău, cu modul în care acesta se reprezintă pe sine și cu dreptul său la fericire personală”

Vinovăția, rușinea și furia pot fi în egală măsură benefice sau dăunătoare, în funcție de felul în care alegem să le manifestăm – distructiv, prin emoții care poluează dinamica familiei sau constructiv, prin iubire și respect.

Sentimentul de vinovăție reflectă relația dintre cum ai vrea să fii și cum ești. Devine precum un sistem de alarmă care îți amintește că riști să „compromiți ceva ce prețuiești”, iar dacă în loc să servească drept un indicator al lucrurilor care trebuie să se schimbe, este un stimul pentru suferință și regrete, va aduce mult rău. Așadar, o doză de vinovăție este bună dacă îi permitem să motorizeze comportamentele pozitive. 

Este esențial să ne amintim că trecutul nu poate să fie schimbat, însă suntem stăpânii viitorului nostru.

În cadrul unui proces sănătos de dezvoltare, copiii simt vinovăție și rușine, iar aceste sentimente au rolul de a-i maturiza, provocându-i să-și asume răspunderea, învățând să acționeze adecvat în situațiile viitoare. Din păcate, există riscul ca aceste sentimente să afecteze sinele, însă aici intervine adultul, care îl va ajuta pe copil să privească eșecul drept o șansă de dezvoltare mai degrabă, decât ca pe o dezamăgire.

„Diferită de vinovăție, un sentiment incomod față de ceva ce ai spus sau ai făcut și care îți contrazice sistemul de valori, rușinea te face să iei lucrurile personal, astfel încât nu mai e vorba de ce ai făcut sau ai spus, ci e vorba despre tine: tu ești ceea ce e greșit; tu ești greșeala, iar atunci când rușinea prinde rădăcini în felul acesta, ura de sine poate prelua controlul, lăsând ușa larg deschisă pentru comportamente autodistructive. Dependența este alimentată de rușine.”

„Esențial este ca, atunci când căutăm să criticăm, să instruim sau să disciplinăm, să încercăm să ajustăm comportamentul, nu pe copil – nu-l face să o ia personal!”

Impactul toxic al vinovăției și rușinii

Când părintele îl face pe copil de rușine în mod constant, reacția celui mic este să ajungă să se simtă fie mai bun decât oricine altcineva, fie insuficient de bun. În primul caz, sentimentul de a fi profund neadecvat dezvoltă o apărare narcisică, iar copilul devine arogant. În cel de al doilea caz, același sentiment poate face un copil să își piardă vocea în lume. „Va fi predispus să se atașeze de cineva care pare autoritar, de parcă ar renunța cu totul la responsabilitatea pentru sine însuși.” În ambele cazuri, simte furie și va fi predispus să se ia la ceartă sau să recurgă la autovătămare.

Saligari, M. (2021). Ajută-ți copilul să evite comportamentele autodistructive. București: Trei. 

psiholog Alessandra Gemeș